Filter by Product categories

Termeni și Condiții – Campanie Revizie Minoră Gratuită EDWARDS

1. Organizatorul campaniei

Campania este organizată de Multiprod Vacuum SRL, cu sediul în România, Cluj-Napoca județul Cluj, strada Grigore Alexandrescu, nr. 22,  bl M1, et. P, ap16, înregistrat O.R.C. sub nr  J12/1646/2011, C.U.I. RO28678012 denumită în continuare „Organizatorul”.
Campania se desfășoară exclusiv pe teritoriul României și este valabilă pentru toate persoanele fizice și juridice care achiziționează produse eligibile în perioada menționată mai jos.

2. Perioada de desfășurare

Campania se desfășoară în perioada 05.11.2025 – 31.12.2025 inclusiv.
Comenzile ferme transmise până la data de 31.12.2025, ora 23:59, sunt considerate eligibile pentru participare. Prin comandă fermă se înțelege e-mail trimis de către clent, prin care isi exprima dorinta ferma de comanda a ofertei trimise de catre agentul firma ei Multiprod Vacuum SRL.

3. Produse participante

Campania este valabilă pentru toate modelele de pompe de vid marca Edwards, achiziționate exclusiv prin Multiprod Vacuum SRL.
Prin „achiziție” se înțelege transmiterea unei comenzi ferme. Achitarea integrală (100%) a valorii pompei conform facturii emise de Multiprod Vacuum SRL în cadrul campaniei trebuie achitată în termen de maximum 30 de zile de la data emiterii pentru a beneficia de revizia gratuită. Neachitarea integrală în termenul de 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii duce la pierderea dreptului de a beneficia de revizia minoră gratuită.
Perioada de 6 luni pentru utilizarea beneficiului se calculează de la data livrării pompei către client.

4. Condițiile de acordare a reviziei gratuite

Pentru a beneficia de revizia minoră gratuită, clientul trebuie să trimită pompa achiziționată la sediul Multiprod Vacuum SRL în termen de cel mult 6 luni de la data livrării.
Revizia minoră se efectuează gratuit, iar transportul pompei către client după efectuarea reviziei este suportat de Multiprod Vacuum SRL.
Transportul pompei de la client către Multiprod Vacuum SRL este suportat de client.

5. Serviciile incluse în revizia minoră gratuită

Revizia minoră gratuită include următoarele operațiuni:
– Schimbarea filtrelor și a uleiului;
– Curățarea utilajului la interior și exterior;
– Test de funcționare complet;
– Emiterea unui deviz de constatare și stare a utilajului.
Revizia minoră gratuită nu include înlocuirea altor piese sau efectuarea de reparații suplimentare identificate în timpul constatării.
Acestea vor fi comunicate clientului, iar lucrările suplimentare vor fi efectuate și taxate doar cu acordul scris al acestuia.
Revizia minoră gratuită nu extinde sau modifică termenul de garanție al pompei.

6. Limitări și cumul de oferte

Un client poate beneficia de o revizie minoră gratuită pentru fiecare pompă de vid cumpărată în perioada campaniei.
Campania se poate cumula doar cu reducerile de preț personalizate oferite de agenții de vânzări ai Multiprod Vacuum SRL.

7. Locația efectuării reviziilor

Reviziile gratuite se efectuează exclusiv în atelierul Multiprod Vacuum SRL. Nu se oferă servicii de revizie la sediul clientului în cadrul campaniei. Transportul pompei către atelierul Multiprod Vacuum SRL este asigurat de către beneficiar, iari după revizia minor Multiprod Vacuum SRL va trimite înapoi pompa către client.

8. Modificarea și încetarea campaniei

Multiprod Vacuum SRL își rezervă dreptul de a modifica sau înceta campania înainte de termen, cu anunțarea modificărilor pe site-ul oficial. Modificările nu vor afecta drepturile deja dobândite de participanți până la data publicării acestora.

9. Publicarea termenilor și condițiilor

Termenii și condițiile campaniei sunt disponibili pe site-ul oficial Multiprod Vacuum SRL, sunt comunicați prin e-mail clienților participanți și pot fi consultați la cerere la sediul firmei.

10. Dispoziții finale

Prin participarea la această campanie, participanții confirmă că au citit, înțeles și acceptat integral termenii și condițiile prezentului document. Orice dispută apărută în legătură cu prezenta campanie va fi soluționată pe cale amiabilă, iar în caz contrar, de către instanțele competente din Cluj-Napoca, România.

Ai nevoie de ajutor ? Sună-ne pentru consultanță sau pentru orientare !

Ai nevoie de ajutor ? Sună-ne pentru consultanță sau pentru orientare !